Citești un articol și, la un moment dat, te prinzi că a fost scris cu AI. Nu contează cât din text vine de la AI. E de ajuns o frază care sună dubios sau o expresie care sună a AI, și nu mai citești. Cei mai mulți închid pagina. Nu fiindcă textul ar fi greșit, ci fiindcă simt că autorul i-a păcălit, iar ei l-au prins. Pedeapsa e tăcerea: nu mai citesc.
Întoarce acum situația. În lumea antică, aproape nicio decizie importantă nu se lua fără să fie întrebat oracolul. Cine voia să întemeieze un oraș nou peste mări, să dea legi cetății sau să pornească un război mergea mai întâi la Delfi. Cât timp va trece până când vom judeca la fel, dar invers: o decizie importantă nu va mai fi acceptată dacă nu a fost întrebat înainte AI-ul?
Nu știu răspunsul și nu pretind că îl știu. Articolul e despre altceva: cine stă între tine și răspuns.
De ce închidem articolul când ne prindem că a fost scris cu AI?
Textul e același cu cel de acum două minute, când îl citeai cu interes. S-a schimbat doar ce bănuiești despre el, și de multe ori bănuiala pornește de la o singură frază. Ne comportăm ca într-un proces de intenție: nu judecăm ce scrie, judecăm cine l-a scris.
Reacția are o logică. Un autor care semnează ne spune, implicit, că a gândit ce a scris. Dacă ne dăm seama că răspunsul vine de la o mașină, ne simțim păcăliți de un lucru pe care nimeni nu l-a promis. Pedepsim autorul, nu textul.
Am scris despre diferența dintre un text marcat și unul asumat în articolul despre marcarea conținutului generat cu AI. Aici merg mai departe: reacția de respingere de azi poate fi o etapă, nu un punct final.
Cum se lua o decizie importantă în lumea antică?
Oracolul din Delfi era consultat înainte de întemeierea de orașe noi, înainte de legi și înainte de războaie. Întrebările nu ajungeau direct la Pitia, preoteasa care vorbea în numele zeului: preoții lui Apollo le filtrau și le reformulau. Răspunsurile erau adesea ambigue, iar tot preoții le interpretau, ca să iasă un sfat pe care omul să-l poată urma.
Observă un detaliu. Oracolul nu vorbea singur. Între om și zeu stătea un grup de oameni, iar ei hotărau cum sună întrebarea și ce înseamnă răspunsul.
Cine stătea între om și zeu?
Preoții. Eu le spun hoții de sens: cei care îți iau sensul unui răspuns și ți-l dau înapoi interpretat. Cuvântul „hoți” e al meu, nu al lui Yuval Noah Harari. El descrie mecanismul în Nexus, iar mecanismul e limpede.
Harari povestește, după Herodot, cum Pitia a fost mituită. Atena era condusă de tiranul Hipias, iar tabăra care voia democrația a mituit-o pe preoteasă. De câte ori venea la ea un spartan, indiferent de întrebare, răspunsul era același: mai întâi eliberați Atena de tiran. Spartanii, aliați ai lui Hipias, au ascultat „voința zeilor” și au trimis o armată care l-a alungat în 510 î.Hr. Cuvântul zeului era, de fapt, cuvântul celor care au plătit.
Oamenii au încercat să scape de intermediari. Soluția a fost cartea sfântă: un text fix, cu copii identice, pe care nu-l poate schimba niciun preot. Harari arată cum a eșuat. Cartea nu se putea interpreta singură, așa că puterea a trecut la cei care o interpretau: rabinii, apoi biserica. Creștinii aveau încredere în episcopi pentru ce citeau în Noul Testament, dar credeau în Noul Testament fiindcă episcopii le spuseseră ce să citească. Încercarea de a scoate omul din lanț a creat o instituție nouă, foarte puternică.
Ce se schimbă când oracolul nu mai are nevoie de preoți?
AI-ul răspunde direct, în limba ta, la orice oră. Harari scrie în Nexus că oamenii pot ajunge să folosească un singur consilier digital, un fel de oracol pentru orice. Și adaugă ceva ce cartea sfântă nu putea face: AI-ul poate scrie, alege și interpreta singur, fără să mai fie nevoie de interpretarea unui om.
Pare ce căutau credincioșii de mii de ani: un răspuns fără intermediari. Rămâne însă întrebarea veche: dacă nu mai stă nimeni între tine și răspuns, cine îl interpretează?
Există trei răspunsuri posibile. Interpretează compania care a antrenat modelul, prin felul în care a ales să răspundă. Interpretează modelul însuși, cu logica pe care nu o vede nimeni. Sau interpretezi tu. Primele două sunt noii preoți. Al treilea cere efort. Mai există un al patrulea, care apare fără să-l alegi: nu interpretează nimeni, iar tu iei răspunsul așa cum e.
Aici se ascunde furtul de sens de azi. Nu l-ar comite un preot care te înșală, ci tu, de bunăvoie, fiindcă e mai comod.
Ce a pățit Cresus și de ce contează pentru tine?
Cresus, regele Lidiei, a întrebat oracolul dacă să atace Persia. Răspunsul, povestit de Herodot: dacă trece râul Halys, va distruge un imperiu puternic. A trecut râul și a pierdut războiul. Imperiul care a căzut era al lui.
Oracolul nu a mințit. Răspunsul a fost ambiguu, iar interpretarea a fost a regelui. Nimeni nu l-a întrebat pe oracol ce a vrut să spună. A plătit omul care a întrebat și a înțeles ce i-a convenit.
Aceasta e diferența dintre a întreba și a decide. Oricât de bun ar fi răspunsul, consecința o poartă cel care îl pune în practică.
Cât timp va trece până nu vei mai fi crezut dacă n-ai întrebat AI-ul?
Nu dau nicio dată. Îți las câteva întrebări de cântărit.
Ai auzit deja, într-o ședință, întrebarea „ai întrebat și AI-ul?”. Dacă da, de ce a sunat ca o formalitate și nu ca o curiozitate?
Când o decizie dă greș, primul reproș va fi „nu ai verificat cu AI-ul” sau „ai ascultat prea mult AI-ul”? Și cine va răspunde în fiecare caz?
Dacă „am întrebat AI-ul” devine o scuză acceptabilă, ce se întâmplă cu cel care a pus întrebarea? Cresus nu a putut să dea vina pe oracol.
Nu am răspunsurile. Mă întreb doar dacă întrebarea nu se va muta de la „cine a scris?” la „cine a răspuns și cine a interpretat?”.
Ce nu spune acest articol
- Nu prezice când se va întâmpla. Nu există o dată și nu pun una.
- Nu spune că AI-ul are dreptate sau că greșește.
- Nu cere să renunți la AI. Cere să rămâi tu cel care interpretează și semnează.
- Nu e un studiu de istorie a religiilor. Faptele despre Delfi și despre cărțile sfinte sunt cele din sursele de mai jos, iar concluziile despre AI sunt ale mele.
Cum folosesc eu AI-ul?
Articolul de față l-am scris împreună cu un asistent AI. El a căutat și a propus, eu am ales unghiul, am verificat faptele la surse și am hotărât ce rămâne. Dacă ai întâlnit în text o frază care ți-a sunat a AI și ai închis pagina, ai făcut exact ce descriu la început.
Regula mea e simplă: AI-ul răspunde, eu interpretez și semnez. O urmez și în automatizările pe care le construiesc, unde decizia rămâne la om: vezi lista. Despre diferența dintre a crede și a avea încredere în AI am scris în articolul despre credință și încredere, iar despre un test simplu de verificare în testul lui Bob.
Dacă vrei să înveți cum pui întrebarea și cum interpretezi răspunsul, fără să predai interpretarea nimănui, cursul de AI pentru firme are 4 ședințe de câte 2 ore, grupe de maximum 8 oameni și costă 145 € de persoană, cu garanția banilor înapoi după a doua ședință. Pentru o problemă a ta, în ritmul tău, există mentoratul 1-la-1, 249 lei pe oră. Sunt inginer, lucrez cu sisteme de 30 de ani și am scris SimpluSPV, folosit azi de firme și contabili (PAYCODE SRL, CUI 49109796).
Întrebări frecvente
Este AI-ul noul oracol?
Seamănă în două privințe: i se pun întrebări importante, iar răspunsul vine dintr-un loc pe care nu îl vedem. Diferă prin faptul că nu are preoți care să filtreze întrebarea și să interpreteze răspunsul. Harari îl numește chiar oracol, în sensul unui consilier unic pentru orice.
De ce nu mai citim un articol scris cu AI?
Pentru că ne simțim păcăliți. Un autor care semnează promite implicit că a gândit el textul. Nu contează cât din text vine de la AI: o frază care sună dubios sau o expresie care sună a AI ajunge să respingem autorul, nu conținutul. Reacția poate să se schimbe pe măsură ce folosirea AI-ului devine obișnuită.
Cine răspunde de o decizie luată după ce ai întrebat AI-ul?
Cel care o pune în practică. Povestea lui Cresus arată același lucru de două mii și jumătate de ani: oracolul a dat un răspuns ambiguu, iar regele a plătit pentru felul în care l-a înțeles.
Ce a spus Harari despre oracole și cărți sfinte?
În Nexus (capitolele 4 și 6) arată că încercarea de a scoate oamenii din lanț prin cărți sfinte a mutat puterea la cei care le interpretau, rabinii și biserica. Despre AI scrie că poate scrie, alege și interpreta singur, fără să mai fie nevoie de interpretarea unui om, și că oamenii ar putea folosi un singur consilier digital ca oracol.
Scrii cu AI articolele de pe site?
Da, iar la fiecare articol mă ocup eu de unghi, verific faptele la surse și hotărăsc ce se publică. AI-ul nu publică nimic fără mine.
Surse
- Yuval Noah Harari, Nexus: A Brief History of Information Networks from the Stone Age to AI (2024), capitolul 4 („Errors: The Fantasy of Infallibility”) și capitolul 6 („The New Members: How Computers Are Different from Printing Presses”). Povestea Pitiei mituite, cartea sfântă și rolul celor care o interpretează sunt din capitolul 4; ideea că AI-ul poate scrie, alege și interpreta singur, ca și ideea oracolului unic, sunt din capitolul 6.
- Delphic oracle, Encyclopaedia Britannica: cum erau filtrate și interpretate întrebările de către preoți.
- Croesus, World History Encyclopedia: consultarea oracolului și răspunsul ambiguu, după Herodot.



