Acum câțiva ani, o aplicație software costa minimum 10.000€. Venea cu analiză de cerințe, etape de dezvoltare, testare, bugfix. Existau metodologii, procese, oameni specializați care știau ce fac.
Pandemia a fisurat totul. Angajații s-au dus acasă, cultura firmelor s-a dizolvat, procesele au devenit recomandări. Haosul s-a instalat discret, câte un Zoom pe zi.
AI-ul a venit și a finalizat demolarea.
2024 – toată lumea vindea automatizări. Make, Zapier, n8n. Problema? Se găseau tot mai puțini oameni cu ceva de automatizat. Pentru că automatizezi un proces. Iar procesele muriseră deja. Ce rămăsese era unic, irepetabil, „depinde de situație”.
2025 – vibe coding. Lovable, Base44, Bolt, Claude Code. Dintr-odată oricine putea scrie o aplicație în câteva prompturi. Democratizare totală. Minunat, nu?
Problema e că scrierea codului e 20-30% dintr-o aplicație. Restul e design, usability, infrastructură, lansare, training, întreținere. Lucruri pe care un om non-tehnic nu le vede și nu este pregatit sa le accepte. Entuziasmul înlocuiește rigoarea. Și aplicația moare în sprintul 2.
2026 – nici măcar aplicație nu mai ai nevoie. Construiești un skill, un agent, conectezi totul prin MCP. Instrumentele pe care le foloseai separat vorbesc acum între ele singure.
Dar lumea e deja obosită.
Valuri de cursuri. 1.500-3.000€ bucata. După 3 luni realizezi că nu poți aplica aproape nimic. Nu știi ce să automatizezi. Când vine cineva să te „învețe AI”, nici nu știi ce să întrebi.
Atunci vine gândul: „hai să testez puțin, să văd dacă mi se potrivește.”
Capcana clasică.
Nu poți trece o prăpastie cu pași mici. Între 0 și 1 nu există zecimale. Poți să începi sau să nu începi.
Iar frica de schimbare îți va livra întotdeauna destule argumente ca să demonstreze că oricum nu mergea
