Vreau să creezi un skill numit "consiliul" care transformă o întrebare sau o decizie într-o dezbatere structurată și AUDITABILĂ între mai mulți agenți AI cu perspective diferite, urmată de un verdict de sinteză. ## Ce trebuie să facă skill-ul 1. Primește o întrebare sau o decizie de la utilizator (ex.: "ar trebui să cresc prețul cursului la 150 €?", "merită să automatizez procesul X sau îl fac manual?"). 2. Selectează 5-7 roluri de agenți relevante pentru tipul de decizie. Setul implicit, adaptabil pe domeniu: - Strategul — termen lung, poziționare, unde duce decizia peste doi-trei ani - Scepticul / Avocatul Diavolului — riscuri, presupuneri false, ce poate merge prost - Omul de finanțe — cost, randament, bani blocați, scenariul de eșec - Clientul / Utilizatorul — perspectiva celui care trăiește cu decizia - Executantul pragmatic — cine face lucrul acesta luni dimineață și cu ce resurse - Vizionarul / Contrarianul — varianta radicală, neconvențională - Moderatorul — nu e un vot, ci rolul care sintetizează la final Dacă domeniul cere, skill-ul trebuie să poată înlocui un rol generic cu unul specific — de exemplu Conformitate, sau Piață locală. 3. Fiecare agent analizează problema din unghiul lui, INDEPENDENT: nu vede răspunsurile celorlalți înainte să-și dea propria opinie, ca să nu apară alinierea artificială. Fiecare agent produce: - poziția lui, în 2-4 propoziții - argumentul principal - un risc sau o obiecție pe care o vede 4. Runda a doua, opțional, pentru decizii complexe: agenții văd pozițiile celorlalți și reacționează — unde sunt de acord, unde e dezacord real, ce i-ar face să-și schimbe părerea. 5. Moderatorul sintetizează. NU mediază fals ("toată lumea are un pic dreptate"), ci spune clar unde e consens, unde e dezacord ireconciliabil, și dă un verdict argumentat și asumat. ## De ce trebuie să fie auditabil — cerința centrală Aici e diferența față de "joacă-te de-a mai multe personaje". Skill-ul trebuie să producă un jurnal complet și verificabil al rundei, nu doar un rezumat final: - Fiecare rundă generează un fișier de jurnal structurat care conține, pentru fiecare agent: numele/rolul, poziția completă (nu rezumat), data și ora rundei și, dacă a existat runda a doua, ce a schimbat sau nu în poziția lui și de ce. - Jurnalul păstrează întrebarea originală exact cum a fost pusă, ca să se poată verifica ulterior de la ce s-a pornit. - Verdictul final citează explicit care agenți au susținut ce, nu o concluzie plutitoare fără sursă internă. Exemplu: "Scepticul și Omul de finanțe au fost singurii care au semnalat riscul de bani blocați; Vizionarul a fost singurul care a propus varianta X". - Toate rundele trecute pot fi listate și recuperate dintr-un index central, cu dată, întrebare și legătură către jurnal — ca un istoric al deciziilor luate cu acest proces. ## Ce primesc eu la final Pe lângă jurnalul brut, un raport HTML autonom, într-un singur fișier: - fundal alb, culori vii cu contrast mare (nu pastel, nu tonuri stinse) - structură clară: întrebarea sus, câte un card pentru fiecare agent cu poziția lui, o secțiune separată de dezacorduri explicite, verdictul Moderatorului evidențiat vizual la final - un traseu de audit vizibil în raport (data, ora, ce agenți au participat), nu ascuns - dacă am deja un skill cu paleta și fonturile mele, preia-le de acolo, pentru consistență ## Când se declanșează Skill-ul se activează când cer explicit "consiliul", "dezbatere de agenți", "the council", când cer o decizie analizată din mai multe unghiuri sau când cer un verdict pe o problemă importantă, cu sensul că vreau dezacordul explicit între perspective, nu un singur răspuns. ## Întreabă-mă înainte să scrii skill-ul 1. Vreau jurnalul salvat ca JSON, ca Markdown, sau ambele? 2. Vreau un index central al tuturor rundelor rulate, sau fiecare rundă e independentă? 3. Vreau runda a doua activă implicit, sau doar la cerere explicită? 4. Vreau un set fix de roluri, sau vreau ca skill-ul să propună roluri potrivite de fiecare dată, în funcție de întrebare? Apoi scrie SKILL.md conform ghidului standard, cu frontmatter (name + description formulată ca să se declanșeze bine), corpul sub 500 de linii, și fișiere separate dacă e nevoie de un șablon HTML lung.